Ce scrii lângă fotografii? Journaling în scrapbook

O fotografie arată cum arăta totul. Ce scrii lângă ea spune cine era acolo, ce s-a întâmplat și de ce ai vrut să păstrezi momentul acela. Scrapperii numesc asta journaling, iar pentru mulți e partea cea mai grea a paginii. Cu câteva întrebări fixe și câteva trucuri utile, aproape mereu ajunge ceva pe hârtie.

Ce este journalingul și de ce contează

Journalingul înseamnă tot ce adaugi în cuvinte pe o pagină: un nume, o dată, o descriere de o propoziție, o listă sau o poveste întreagă. Poate semăna cu un jurnal, dar nu e obligatoriu. Împreună cu fotografiile, titlul, embellishments (decorațiunile) și fundalul, face parte din elementele de bază ale unei pagini.

Cine deschide un album se uită întâi la fotografii, apoi caută cuvintele. Fără text, cel care privește rămâne să ghicească, iar după câțiva ani asta e valabil și pentru tine. Mulți scrapperi știu cum e: o pagină făcută abia după ani de zile, cu doi copii care semănau atât de mult încât nimeni nu mai știe sigur cine e în poză. Ce acum ți se pare de la sine înțeles uiți mai repede decât crezi.

Începe cu cinci întrebări

Dacă nu știi de unde să începi, pune-ți cele cinci întrebări pe care le folosesc scrapperii din toată lumea. În engleză li se spune cei cinci W.

1. Cine apare în poză? Scrie numele, chiar dacă pentru tine e evident.
2. Ce s-a întâmplat? Fără explicație, un costum de carnaval poate părea repede o cu totul altă poveste.
3. Unde a fost? Nu orice loc se recunoaște. Notează satul, casa sau campingul.
4. Când a fost? O dată exactă e frumos, dar și un an sau un anotimp e în regulă. Dacă nu știi, scrie ceva de genul „vară, cândva la începutul anilor ’90”. Poate cineva completează mai târziu.
5. De ce ai făcut fotografia asta? Adesea, răspunsul e deja povestea.

Dacă ai uitat detalii, uită-te în agendă sau în mesajele pe care le trimiteai atunci, ori verifică data și locul fotografiei pe telefon. De aceea, unii scrapperi țin în fiecare zi o listă scurtă cu ce au făcut, ca să aibă mai târziu pe ce să se sprijine.

La fotografiile vechi de familie, lucrurile stau altfel. Întreabă unchii, mătușile și bunicii ce își mai amintesc, caută în scrisori și tăieturi vechi din ziare și notează și micul detaliu pe care l-a povestit cineva la o zi de naștere. Scrie numele și data ușor, cu un creion moale, pe spatele fotografiilor printate, pe margine, ca informația să nu se piardă. Dacă creionul nu prinde pe un spate lucios, scrie pe un cartonaș pus lângă fotografie.

Când nu știi ce să spui

Un spațiu gol unde trebuie să vină text te poate bloca. Ajută să nu-l vezi ca pe o compunere. Alege o formă, iar cuvintele vin adesea de la sine.

• Un cuvânt de pornire. Scrie „azi” sau „chiar acum” și termină propoziția. Ștampilele și stickerele cu un cuvânt sau o întrebare funcționează la fel: nu-ți rămâne decât să răspunzi.
• O listă. Cu liniuțe, numerotată sau ca un alfabet, cu ceva despre persoană sau despre zi pentru fiecare literă. Așa notezi repede multe lucruri în puțin spațiu.
• O cronologie. Poate fi o singură zi, de la micul dejun până la culcare, sau un șir de ani, de pildă toate primele zile de școală una după alta.
• O conversație. Scrie cuvânt cu cuvânt ce s-a spus. Mai ales vorbele copiilor mici le uiți altfel repede.
• Un citat sau un vers dintr-un cântec. Lasă-l să stea singur sau folosește-l ca punct de plecare pentru propriile propoziții.
• Umor. Când nu trebuie să fii solemn, scrii mai ușor.
• Dă pixul mai departe. Lasă-ți copilul, partenerul sau bunica să scrie ceva. Așa apare pe pagină o altă voce, iar un astfel de scris de mână devine adesea, mai târziu, unul dintre cele mai dragi lucruri din carte.

Dacă tot nu merge, scrie întâi, fără ordine, tot ce-ți trece prin minte pe o foaie de ciornă. Apoi alege cele două-trei propoziții care prind cel mai bine momentul.

Cât scrii și din perspectiva cui?

Nu există o regulă pentru cât scrii. La o fotografie cu un buchet de lalele, un titlu cu o dată poate fi de ajuns. Un moment care te-a atins merită un paragraf. Nu orice pagină are nevoie de mult text, iar într-un album despre o singură călătorie nu trebuie să explici pe fiecare pagină din nou unde ai fost.

Mai important decât lungimea e ce scrii. „Noi pe plajă” nu spune nimic ce fotografia nu arată deja. Scrie mai degrabă despre ce a rămas în afara cadrului: ce s-a întâmplat chiar înainte de fotografie, ce ați făcut după, cum mirosea sau cum suna. Detaliile concrete spun mai mult decât vorbele mari. „A cărat toată după-amiaza după el o sticlă de apă de un litru și jumătate” rămâne în minte mai bine decât „era atât de drăguț”.

Apoi, perspectiva. Fiecare formă are atmosfera ei:

• Eu: povestești cum ai trăit tu momentul. E personal și așa apari și tu, măcar o dată, în carte.
• Tu: îi scrii persoanei din fotografie, ca o scrisoare scurtă. Merge frumos într-un album pentru un copil sau într-unul făcut cadou.
• El sau ea: povestești ca într-o relatare. E mai calm și mai neutru și e util într-un album de familie cu fotografii vechi.

Alege o singură perspectivă pe pagină și rămâi la ea. Schimbările în același text se citesc agitat.

Fă loc pentru text

Cei mai mulți scrapperi creează întâi pagina și scriu la final. Merge foarte bine, dar uneori se dovedește că nu mai e destul loc. Dacă știi deja că vine și o poveste, scrie-o întâi pe ciornă. Așa vezi cât spațiu îți trebuie și îl planifici din start în structura paginii.

Locurile acestea funcționează aproape mereu:

• Un cartonaș de journaling lângă sau sub fotografie, făcut din cardstock (hârtie groasă, uni) sau dintr-o bucată rămasă de hârtie decorativă.
• O bandă sub fotografie. Fă mat-ul, marginea de hârtie din spatele fotografiei, cu aproximativ 7–10 mm mai lat jos decât în lateral, ca să încapă o descriere scurtă.
• O zonă liniștită, goală a paginii. Spațiul alb e și el un loc bun pentru cuvinte.
• Benzi înguste cu câteva cuvinte, când nu ai nevoie de o poveste întreagă.

Cel mai bine scrii pe un cartonaș separat și îl lipești abia când e gata. Dacă greșești ceva, faci un cartonaș nou, nu o pagină nouă. Pentru rânduri drepte, trage linii subțiri cu creionul și rigla și șterge-le cu guma după ce cerneala s-a uscat. Dacă textul trebuie să încapă într-un spațiu fix, exersează întâi pe ciornă, ca să știi cât încape.

Preferi să tastezi? Alege un font ușor de citit și nu prea mic, de exemplu în jur de 11–12 puncte, și folosește cel mult două fonturi pe pagină. Mulți scrapperi le combină: faptele tastate și o propoziție scrisă de mână. Chiar dacă nu-ți place scrisul tău, tocmai el face pagina personală. Folosește un pix cu cerneală rezistentă la apă și încearcă-l întâi pe o bucată din aceeași hârtie.

Când vrei să povestești mai mult decât încape

• Scurtează textul. Taie ce arată deja fotografia și păstrează propozițiile pe care chiar vrei să le păstrezi.
• Schimbă designul. O fotografie în minus sau una mai mică face loc poveștii.
• Ascunde textul. Într-un plic mic (C7 sau C8 e un format practic), în spatele unei clapete sau pe un cartonaș pe care îl tragi dintr-un buzunar încape un text lung. Pune totuși numele și data la vedere, pe pagina propriu-zisă.
• Mai adaugă o pagină. Pune fotografiile în stânga și povestea în dreapta, ca împreună să formeze un spread: două pagini care merg împreună.
• Spune povestea generală o singură dată. O pagină de deschidere la începutul albumului, cu unde și când, te scutește de repetări pe toate paginile de după.

Întrebări care merg mereu

Ține lista asta lângă locul unde lucrezi sau lipește-o la începutul cărții. Alege una, răspunde-i sincer și journalingul tău e pe hârtie.

• De ce am luat aparatul în mână în momentul acela?
• Ce s-a întâmplat chiar înainte sau chiar după fotografia asta?
• Ce a spus cineva și cum a sunat?
• Ce nu se vede în fotografie, dar îmi amintesc?
• Ce vreau să știe cineva despre asta când n-o să mai pot povesti eu?
• Cum arăta o zi obișnuită în perioada asta?
• Ce au crezut ceilalți, cu cuvintele lor?
• De ce am râs?
• Ce e acum foarte obișnuit, dar o să pară deosebit mai târziu? Gândește-te la cântecele de la radio, la știrile din săptămâna aceea sau la ce era pe masă.
• Ce am învățat din asta sau ce am ajuns să prețuiesc mai mult?
• Ce mi-ar plăcea să recitesc peste zece ani?

Zilele obișnuite merită cuvinte la fel de mult ca marile evenimente. O dimineață de marți la masa de mic dejun e adesea, peste douăzeci de ani, exact povestea pe care o cauți. Începe azi cu o pagină și cele cinci întrebări și vezi ce mai iese la suprafață.