Cum digitalizezi albume vechi fără să le deteriorezi

În podul mamei tale stă un teanc de albume. Pagini negre cu scris alb de creion, un album de bebeluș legat cu o panglică, o carte de vacanță din anii șaptezeci cu folie adezivă. Toată lumea din familie și-ar dori unul, dar există un singur exemplar din fiecare. Digitalizarea rezolvă asta, dar doar dacă o faci în așa fel încât albumele să nu aibă de suferit, iar fișierele să poată fi folosite și peste douăzeci de ani.

De ce sunt albumele vechi dificile

O fotografie separată o pui pe scaner și gata. Un album e altă poveste. Cotorul e adesea rigid sau deja rupt, iar dacă apeși o carte groasă pe geamul scanerului, simți cum trosnește legătura. Paginile din hârtie veche și acidă sunt fragile și se rup la margini.

În plus, fotografiile sunt adesea lipite. Cu clei, cu colțare care s-au uscat sau sub folia unui album autoadeziv, numit și album magnetic. La acest din urmă tip, adezivul s-a întărit de multe ori atât de tare după ani că fotografia nu se mai poate desprinde fără să se deterioreze. Iar în scrapbook-urile vechi se găsesc uneori decupaje, bilete și flori presate atât de groase încât coperta nici nu se mai închide.

Deci nu e vorba să treci repede totul prin scaner. Uită-te întâi la fiecare album și vezi ce suportă.

Întâi pagina întreagă, apoi fotografiile

Indiferent cum procedezi, începe cu o imagine a fiecărei pagini întregi. Așa păstrezi aranjarea gândită de cel care a făcut albumul: ce fotografii merg împreună, legendele scrise de mână, biletele dintre ele. Dacă mai târziu ceva nu iese bine când desprinzi sau muți o fotografie, măcar ai păstrat cum arăta.

Apoi faci, acolo unde se poate, imagini separate ale fotografiilor importante. Pe acestea le folosești ca să le printezi, să le mărești sau să le pui într-un album nou.

Scanezi sau fotografiezi

Un scaner plat îți dă imaginea cea mai clară și mai uniformă. E ideal pentru fotografii separate, pagini detașate și albume cu legătură demontabilă, cum sunt albumele cu șuruburi sau bibliorafturile din care poți scoate foile. Pune atunci foaia pe geam, nu toată cartea.

Pentru albumele groase, legate sau fragile, fotografiatul e mai sigur. Albumul rămâne pe loc, tu miști doar camera. Iată cum procedezi:

• Pune albumul pe o masă lângă fereastră, cu lumina venind din lateral. Lumina directă a soarelui face umbre dure și reflexii.
• Sprijină cartea deschisă cu un prosop mic rulat sau o pernuță sub copertă, ca cotorul să nu trebuiască să stea complet plat.
• Așază camera sau telefonul drept deasupra paginii, de preferat pe un trepied. Un unghi strâmb dă imagini deformate.
• Scoate plasticul de pe pagină dacă se poate fără efort. Dacă folia e lipită, fotografiază destul de oblic ca să eviți reflexiile și corectează perspectiva după aceea.
• Nu folosi blitzul.

Un telefon modern dă rezultate foarte bune pentru uz în familie. O cameră mirrorless sau un DSLR oferă mai multe detalii, lucru pe care îl observi când vrei să mărești o fotografie mai târziu.

O pagină de 30,5 × 30,5 cm (12 × 12 inci) nu încape pe un scaner A4 obișnuit. O poți scana din două bucăți și le poți îmbina apoi, dar asta cere îndemânare cu un program de editare foto. De aceea, fotografiatul e adesea mai simplu.

Rezoluția și formatul fișierului

La scanare, rezoluția se exprimă în dpi, numărul de puncte pe inci. Pentru o imprimare la dimensiunea reală, 300 dpi ajung. Dacă vrei vreodată să printezi o fotografie mai mare sau să mărești fețele, scanează la o rezoluție mai mare: 600 dpi e o alegere bună pentru majoritatea fotografiilor. Fotografiile mici, cum sunt copiile prin contact din albumele vechi, le scanezi la 1.200 dpi sau mai mult. Se poate și mai mult, dar fișierele devin atât de mari încât calculatorul tău s-ar putea descurca greu cu ele.

La fotografiat nu contează dpi, ci numărul de pixeli. Umple cadrul cât mai mult cu pagina sau cu fotografia și așa scoți maximum din camera ta. Pentru o fotografie importantă, fă mai bine o imagine separată, de aproape, decât s-o decupezi mai târziu din imaginea paginii.

Pentru formatul fișierului ai două variante bune:

• TIFF păstrează totul fără pierderi de calitate. Fișierele sunt mari, dar acesta e masterul tău, fișierul pe care nu-l mai atingi niciodată.
• JPEG e mai mic și merge peste tot. Alege calitatea cea mai înaltă, cel puțin 90 la sută. Nu salva un JPEG iar și iar după editare, pentru că de fiecare dată se pierde puțin din calitate.

Dacă transformi mai târziu un JPEG în TIFF, nu devine mai bun. Așa că alege de la început. O metodă des folosită e un master în TIFF sau JPEG la calitate maximă și, pe lângă el, o copie mai mică pentru distribuit.

Dacă editezi fotografiile, de exemplu le decupezi, le îndrepți sau le înviorezi culorile, fă asta pe o copie. Lasă masterul așa cum a ieșit din scaner.

Le scoți sau le lași acolo

Desprinde doar fotografiile care se scot ușor, cum sunt cele puse în colțare sau în buzunare. Tot ce e lipit lași pur și simplu pe loc când digitalizezi. Desprinsul cere timp și uneori ceva nu iese bine; e o treabă separată, pentru mai târziu și cu răbdare.

Dacă scoți totuși fotografii din album, uită-te întâi pe spate. Acolo sunt adesea nume, date sau o ștampilă a fotografului. Scanează sau fotografiază și spatele, pentru că informația aceea ține de fotografie. Iar apoi pune-le înapoi exact în același loc, dacă ordinea contează pentru poveste.

Gândește-te și că albumul în sine are valoare. Alegerea fotografiilor, legendele scrise de o mână cunoscută, ordinea: toate acestea se pierd dacă desfaci totul.

Nume pe care le regăsești mai târziu

Un dosar plin de fișiere cu nume ca IMG_4032 nu mai e de folos după un an. Stabilește dinainte o structură fixă și ține-te de ea. Un sistem care funcționează bine:

• Câte un dosar pentru fiecare album, cu un nume ușor de recunoscut, de exemplu album-bunica-annie-1955-1965.
• Fișiere numerotate în ordinea paginilor, cu numele albumului în ele: bunica-annie-p012.tif pentru o pagină întreagă, bunica-annie-p012-03.tif pentru a treia fotografie de pe pagina respectivă.
• Începe cu anul, dacă îl știi, de exemplu 1962-plaja-scheveningen-p012-03.tif. Așa fișierele se ordonează singure cronologic.

Folosește litere mici, cratime în loc de spații și niciun caracter precum bare oblice sau două puncte. Acestea fac probleme mai târziu pe alte calculatoare.

Legendele scrise de mână și ce știi despre o fotografie poți să le treci în descrierea fișierului, adică în metadate. Multe programe foto au un câmp pentru asta. Sau ține un simplu fișier text în dosar, cu cine apare și ce știi, pentru fiecare nume de fișier. Roagă-i pe membrii mai în vârstă ai familiei să se uite cu tine cât se mai poate, pentru că ei știu adesea cine sunt oamenii din fotografii.

Păstrează-le în mai multe locuri

O scanare pe un singur laptop e la fel de vulnerabilă ca albumul din pod. Ai grijă ca fișierele tale să fie în cel puțin două locuri, de exemplu pe un hard disk extern și în cloud, și ideal o copie în afara casei tale. Contează și o copie la un frate sau o soră. Verifică din când în când dacă fișierele încă se deschid.

Dacă vrei să vezi paginile și ca o carte pe un raft și să le împarți cu cine vrei, o aplicație precum Scrappd e făcută exact pentru asta.

Ce faci cu originalele

Nu arunca nimic, nici după ce ai scanat totul. O scanare surprinde ce ai putut vedea tu în acel moment; originalul conține adesea mai mult. Asta e valabil mai ales pentru negative: păstrează-le mereu, pentru că în ele e mai multă informație decât scoate o primă scanare.

Pune albumele într-un loc răcoros și uscat, cu temperatură constantă, mai bine într-un dulap din sufragerie decât în pod sau în pivniță. În picioare sau culcate, dar nu înghesuite între alte cărți. Dacă ai pagini desprinse, legături rupte sau fotografii lipite zdravăn, te poate ajuta un restaurator.

Iar pentru proiecte noi folosește copiile. Dacă vrei să pui o fotografie cu bunicii tăi într-un scrapbook, printează scanarea și lipește-o pe ea. Originalul rămâne în siguranță în albumul vechi, iar copia poți s-o tai și să scrii pe ea cât vrei.