Cine e în poza veche și când a fost făcută

Toată lumea știe cutia aceea. Fotografii cu oameni în haine de duminică, o nuntă în fața unei biserici, un băiețel pe o tricicletă. Nimeni n-a scris vreodată ceva pe spate, pentru că atunci toți știau. Cine apare în ele și când au fost făcute se poate afla adesea și acum. E nevoie de puțină investigație, de o lupă și mai ales de oamenii care încă își mai amintesc.

Începe cu familia, și începe acum

Cea mai bună sursă nu e într-o arhivă, ci la masa din bucătărie. Unchi, mătuși, o fostă vecină: ei recunosc fețe, case și ocazii pe care tu nu le știi. Ce știu ei dispare odată cu ei, și asta se întâmplă mai repede decât crezi.

Câteva lucruri fac o astfel de discuție mai ușoară:

• Ia cu tine un teanc mic, zece sau douăzeci de fotografii, nu toată cutia.
• Arată fotografiile pe hârtie sau pe o tabletă pe care poți să mărești imaginea. Oamenii în vârstă recunosc pe cineva de multe ori abia când fața apare mare pe ecran.
• Pune întrebări deschise. Nu doar cine e acesta, ci și: unde era asta, ce se sărbătorea, cine ar fi putut face fotografia?
• Notează totul pe loc, chiar și ce e nesigur. „Probabil mătușa Riek, poate sora ei” e mai mult decât nimic.
• Înregistrează discuția, dacă toată lumea e de acord. Poveștile care apar pe parcurs sunt adesea, mai târziu, cele mai prețioase.

Întreabă și rude diferite, pe fiecare separat. Unul știe nume, altul știe unde era casa. Dacă se contrazic, notează ambele variante.

Socotește cu anii nașterii

Dacă știi cine e în fotografie, ai deja de multe ori o perioadă. O fotografie de logodnă a cuiva născut în 1925 e, cu aproximație, din anii ’40. Un copil care pare să aibă vreo șase ani îți dă o estimare destul de precisă, dacă îi știi anul nașterii.

Merge și invers. Dacă ai o fotografie de grup în care recunoști o singură persoană, estimează ce vârstă pare să aibă. Asta îți dă o direcție pentru restul oamenilor din fotografie: cui din familie i se potrivește vârsta în acel moment?

Tipul fotografiei spune multe

Întoarce fotografia și privește-o ca pe un obiect. Formatul, cartonul și finisajul s-au schimbat de-a lungul timpului, iar asta te ajută la datare.

• Portretele mici pe carton gros, cam cât o carte de vizită, țin mai ales de a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Portretele mai mari pe carton, așa-numitul format cabinet, au apărut puțin mai târziu și au rămas până la începutul secolului al XX-lea.
• Fotografiile tip carte poștală, cu loc pentru adresă pe spate, au fost populare în primele decenii ale secolului al XX-lea.
• Fotografiile cu margine zimțată le vezi mai ales în jurul anilor ’50 și ’60.
• Fotografiile color pătrate, cu margine albă și culori care au virat spre roșu sau portocaliu, trimit adesea la anii ’60 și ’70.
• La fotografiile din a doua jumătate a secolului al XX-lea apare uneori pe spate sau pe margine o lună și un an, tipărite de laboratorul foto care a developat fotografia. Uită-te atent, textul e adesea foarte mic.

Astfel de caracteristici îți dau o perioadă, nu o dată exactă. Oamenii păstrau fotografiile mult timp și uneori retipăreau portrete vechi. Folosește-le ca indiciu, împreună cu restul.

Fotograful ca pistă

Pe portretele vechi de studio apare des numele fotografului, pe fața sau pe spatele cartonului, cu localitatea și uneori o adresă. Asta valorează aur. Fotografii se mutau, dădeau faliment sau își cedau atelierul, iar adresele lor se schimbau. Dacă știi când a lucrat un fotograf la o anumită adresă, știi și cam când a fost făcută fotografia.

Datele acestea le găsești în anuare vechi cu adrese, în reclame din ziare și uneori în listele de fotografi pe care le țin arhivele sau muzeele. Locul studioului îți spune, în plus, unde locuia familia atunci sau unde era în vizită.

Haine, coafuri și fundalul

Moda e un indiciu cunoscut, dar folosește-l cu grijă. La țară și la oamenii mai în vârstă, moda rămânea adesea în urmă cu ani buni, iar hainele de duminică se purtau mult timp. Hainele îți indică mai degrabă un deceniu decât un an.

Atenție mai ales la lucrurile care se schimbau repede: lungimea fustelor, forma mânecilor, pălăriile, coafurile, ochelarii. O lupă te ajută. Uită-te și la fundal. Mașinile, bicicletele, fațadele magazinelor, felinarele și panourile publicitare se pot data adesea bine. O clădire sau o stradă recognoscibilă o poți compara cu fotografii vechi ale locului dintr-o arhivă de imagini.

La fotografiile cu clase de școală, asociații sau echipe sportive merită să te uiți la fiecare față cu lupa. Adesea există pe undeva o tăbliță sau un steag cu un nume sau un an.

Arhive și ziare

Dacă știi cam despre cine e vorba, poți căuta mai departe în surse publice. În Țările de Jos, multe registre de nașteri, căsătorii și decese sunt digitalizate și se pot căuta pe site-uri ca WieWasWie și Open Archieven. Așa găsești ani de naștere, numele fraților și surorilor și cine cu cine s-a căsătorit. Actele mai recente nu sunt încă publice: actele de naștere devin publice după 100 de ani, cele de căsătorie după 75 de ani, iar cele de deces după 50 de ani.

Ziarele digitalizate, ca cele din Delpher, conțin anunțuri de familie, logodne, aniversări și relatări despre asociații. Un anunț despre o nuntă de argint poate explica exact fotografia la care te uiți de ani de zile. Nu căuta doar după nume: recunoașterea textului în ziarele vechi face greșeli, așa că încearcă și variante ale numelui sau caută după localitate și dată.

Nu uita de arhivele regionale și de asociațiile de istorie locală din localitatea în care a trăit familia ta. Au arhive de imagini cu fotografii vechi ale străzilor și clădirilor, și uneori colecții întregi din scrapbookuri și albume ale localnicilor. Nu totul e online; un e-mail sau o vizită aduce adesea mai mult decât te aștepți.

Ce poate face AI-ul

Multe programe și aplicații foto grupează fețele automat. Merge și pe scanările fotografiilor vechi și poate fi util: vezi dintr-odată că același bărbat apare în douăsprezece fotografii, la vârste diferite. Atunci trebuie să afli o singură dată cine este.

Există și servicii care compară fețele din fotografii vechi cu fotografiile altor utilizatori sau care estimează o vârstă ori o perioadă. Tratează asta ca pe o sugestie, nu ca pe un răspuns. Recunoașterea facială greșește la rudele care seamănă între ele, iar la fotografiile vechi și neclare, și mai des.

AI-ul poate și să coloreze o fotografie sau s-o facă mai clară. Arată frumos, dar programul completează ce nu poate vedea. O haină colorată nu-ți arată deci culoarea reală, iar o față retușată poate arăta puțin altfel decât era persoana. Păstrează mereu scanarea originală și folosește varianta prelucrată doar ca să te uiți la ea.

Gândește-te și la ce distribui. Recunoașterea facială lucrează cu date despre fețe, iar acestea sunt sensibile. Fotografiile cu familia pe care le pui într-un serviciu online nu mai sunt doar ale tale. Mai ales când e vorba de oameni care încă trăiesc, întreabă-i mai întâi dacă sunt de acord.

Un nume vine, până la urmă, mereu dintr-o amintire sau de pe hârtie. AI-ul te ajută să cauți, familia și arhivele îți dau răspunsul.

Notează totul pentru cei care vin după tine

Ce descoperi valorează ceva doar dacă se păstrează. Scrie-l într-un fel care să poată fi înțeles și peste cincizeci de ani.

• Pe spatele fotografiilor separate scrie cu un creion moale, apăsând ușor, de-a lungul marginii. Nu folosi pix sau marker, care se imprimă prin hârtie sau fac pete.
• Notează cine apare de la stânga la dreapta, cu numele complet, locul, anul sau perioada și de unde știi: „după unchiul Henk” sau „estimat după haine”.
• La colecțiile mai mari, fă o listă simplă, cu un număr pentru fiecare fotografie, cine apare în ea, data, fotograful și sursa informației tale.
• Păstrează colecția în ordinea în care ai primit-o sau notează ordinea aceea. Și ordinea poate însemna ceva.

Dacă scanezi fotografiile, scanează și spatele și pune numele în denumirea fișierului sau în descrierea lui. Dacă vrei să le păstrezi și să le împarți cu familia, o aplicație ca Scrappd poate ține scanările, împreună cu poveștile lor, pe un singur raft.

Și, la final, într-un album sau într-un scrapbook scrie pur și simplu numele sub fotografii, cu scrisul tău de mână. Exact asta le lipsea fotografiilor din cutia aceea.