De la commonplace book la poesiealbum: înaintașii scrapbookului

Scrapbookul așa cum îl știm azi, cu hârtie de 30,5 x 30,5 cm și o cutie plină de embellishments, e destul de tânăr. Ideea din spatele lui are însă câteva secole: o carte goală pe care o umpli cu ce vrei să ții minte. Când răsfoiești istoria, dai peste o întreagă familie de caiete de colecție. Unele stau încă în arhive, iar unul se află probabil în podul mamei tale.

Commonplace book: o carte plină de înțelepciune citită

Un commonplace book este un caiet personal în care aduni ce găsești pe undeva și vrei să păstrezi. Citate din cărți, maxime, poezii, rețete, scrisori, notițe, uneori un tabel sau un calcul. Numele vine din retorica clasică, în care „locurile comune” erau temele fixe sub care îți ordonai argumentele și exemplele.

Diferența față de un jurnal e importantă. Un jurnal merge după dată și vorbește despre tine. Un commonplace book e ordonat pe teme și vorbește despre ce aduci din afară: dragoste, credință, politică, sănătate sau orice alte titluri îți alegi. E o unealtă ca să ții minte și să regăsești.

Obiceiul are câteva secole și a devenit popular mai ales din Renaștere încoace. În Anglia și în alte locuri, studenții, învățații și cititorii care voiau să păstreze multe țineau un astfel de caiet. Unii l-au ținut toată viața. Filozoful John Locke a descris chiar o metodă proprie de ordonare și indexare, ca să poți găsi un citat și după mulți ani.

Mai târziu au apărut în ele și decupaje, desene și flori uscate. Aici începe să se vadă drumul spre scrapbook. Dacă ții azi un journal cu fraze frumoase din cărți, faci de fapt exact același lucru.

Album amicorum: prietenia pe hârtie

Al doilea punct de reper este album amicorum, în latină „cartea prietenilor”. În germană se numește Stammbuch, iar în neerlandeza veche și vriendenboek sau vrundboeck.

Obiceiul a apărut pe la mijlocul secolului al XVI-lea, foarte probabil la universitatea din Wittenberg, orașul lui Luther. Studenții le cereau profesorilor și colegilor o semnătură, un citat sau o maximă în cartea lor. La început se scria pe paginile goale ale unei Biblii sau ale unei cărți tipărite. Editorii au văzut cererea și au început să tipărească volume cu pagini goale în plus, iar apoi cărticele doar cu file albe.

O contribuție avea părți fixe. Un salut, o poezie sau un citat, locul și data, un motto personal și numele autorului, adesea cu facultatea și orașul natal. Multe contribuții se încheiau cu o formulă care spunea cam așa: am scris asta ca să te gândești la mine.

Ce sare adesea în ochi: textul stătea de obicei pe dreapta, iar pe stânga era loc pentru imagine. Un blazon de familie pictat, un desen în peniță, o mică lucrare decupată, mai târziu și imagini lipite. Cine nu știa să deseneze putea cumpăra, în secolul al XVIII-lea, foi pretipărite cu gravura unui oraș universitar sau o scenă din viața de student. În albumele de mai târziu au apărut și margini brodate, șuvițe de păr și flori presate.

Studenții călătoreau de la o universitate la alta și își luau albumul cu ei. Așa a devenit mai mult decât o amintire. Semnătura unui profesor cunoscut funcționa ca recomandare la următoarea universitate, un fel de listă de referințe avant la lettre.

Obiceiul era puternic mai ales în țările de limbă germană, în Țările de Jos și în Scandinavia. Și în Olanda s-au păstrat alba amicorum din secolul al XVI-lea, cu contribuții în neerlandeză, franceză și latină. Biblioteca Regală din Haga (Koninklijke Bibliotheek) păstrează o colecție mare.

De la cartea prietenilor la poesiealbum

Obiceiul a slăbit spre sfârșitul secolului al XVII-lea, dar a revenit în secolele al XVIII-lea și al XIX-lea, acum și la burghezie și la femei. Au devenit populare filele libere într-o casetă, ca să poată scrie mai mulți prieteni în același timp. În secolul al XIX-lea, cartea prietenilor a devenit tot mai des un lucru al tinerelor femei, iar mai târziu al fetițelor.

De aici vine poesiealbum, albumul de poezii al copiilor olandezi. Numele este, se spune adesea, o neînțelegere veselă. Primele cărticele veneau din Germania și aveau pe copertă cuvântul Poesie, „poezie” în germană. În Olanda, oamenii îl pronunțau cu „oe” ca în „poes” (pisică), și așa a rămas.

Poate îți e cunoscut tiparul. Un copil, de obicei o fetiță de vârstă școlară, își împrumută albumul familiei, prietenelor și învățătoarei. Pe dreapta vine o poezioară, adesea copiată din alt album, cu o semnătură de tipul „în amintirea prietenei tale”. Pe stânga se lipește o imagine decorativă și se înfrumusețează literele.

Și poesiealbum povestește despre vremea lui. În secolul al XIX-lea citești mai ales îndemnuri la o viață virtuoasă și cu frică de Dumnezeu. Se putea strecura și politica, ca în albumele germane din anii ’30 și ’40. Mai târziu, tonul a devenit mai relaxat și mai jucăuș.

Imagini lucioase și albume victoriene cu decupaje

Imaginile din aceste albume au propria lor istorie. În secolul al XIX-lea, litografia color a făcut posibilă tipărirea ieftină a unor imagini în culori vii. Îngerași, flori, copii, animale, păsări, fluturi. Erau tipărite pe coli și ștanțate în relief, ca să le poți desprinde ușor. În Olanda se numesc glansplaatjes sau poesieplaatjes, în Germania Glanzbilder sau Oblaten, în Danemarca glansbilleder.

Doamnele și copiii epocii victoriene le adunau în albume, împreună cu cartonașe publicitare, felicitări, decupaje din ziare și reviste, poezii și rețete. Un astfel de album e foarte aproape de ce numim azi scrapbooking: nu doar scris, ci decupat, aranjat și lipit. Odată cu fotografia au apărut și poze, întâi în cărțile prietenilor și apoi în albume separate.

Pe atunci, lipitul era o bătaie de cap cu borcanul de lipici și pensula. De aceea Mark Twain, un mare pasionat de decupaje, a patentat un album cu lipici aplicat deja pe pagină, pe care trebuia doar să-l umezești. A fost un succes comercial.

Grangerizing: o carte care iese din cusături

O ramură oarecum uitată este grangerizing, numit și extra-ilustrare. Poartă numele lui James Granger, un preot englez care a publicat în secolul al XVIII-lea o istorie biografică a Angliei. Cititorii au început să caute singuri portrete ale persoanelor descrise și să le insereze în carte.

Colecționarii au făcut din asta un sport. Cumpărau stampe, portrete și gravuri, uneori le decupau din alte cărți, și puneau să le fie legată din nou cartea, cu tot materialul în plus. Așa, o carte într-un singur volum putea ajunge o serie de tomuri groase. Din cauza asta, iubitorii de cărți nu o vedeau cu ochi buni: pentru o singură carte completată se distrugeau uneori altele.

Principiul îi e familiar oricărui scrapper. Iei ceva ce există deja și îl faci al tău adăugând imagini și hârtie. Un altered book, o carte existentă pe care o lipești și o pictezi până devine journalul tău, e un văr modern al acestui obicei.

De ce sunt aceste cărți atât de prețioase azi

Ce a fost cândva o amintire personală este azi o sursă pentru istorici. Un album amicorum arată cine pe cine cunoștea, unde și când. Poți urmări cu el drumul unui student prin Europa și vedea ce profesori a vizitat.

Cărțile arată scrisul de mână din tot felul de epoci și felul în care oamenii își scriau numele când nu era vorba de un document oficial. Arată ce poeți și ce maxime erau la modă, ce conta pentru oameni și cum gândeau despre prietenie. Din unele societăți studențești interzise s-au păstrat urme mai ales în astfel de albume, uneori în scriere cifrată.

Pentru albumele de poezii și albumele cu decupaje e la fel, la scară mai mică. Ele arată ce poezioare își dăruiau copiii, ce imagini se găseau de cumpărat și ce era considerat normal într-o anumită perioadă. De aceea muzeele și arhivele le colecționează și preferă să le păstreze întregi, pentru că și ordinea și alcătuirea spun ceva.

Ce poți lua de aici pentru cartea ta

Frumusețea acestor înaintași e că arată cât de puțin s-a schimbat de fapt. Oamenii au vrut dintotdeauna să păstreze ce i-a atins și să împartă asta cu cei dragi.

• Notează cine, unde și când. Ce pentru tine e de la sine înțeles va fi, peste o sută de ani, primul lucru pe care vrea cineva să-l afle.
• Lasă-i și pe alții să scrie în cartea ta. O pagină de guestbook la o aniversare e un album amicorum în miniatură.
• Adună și cuvinte. O pagină cu fraze din cărți care te-au atins e un commonplace book.
• Păstrează-ți bine vechiul album de poezii: la uscat, la întuneric și nu într-o pungă de plastic închisă sau într-o folie de PVC.

Dacă ai scris vreodată o poezioară în albumul altcuiva, faci parte dintr-un șir lung. A început cu un student din Wittenberg care și-a rugat profesorul să-i scrie o maximă.