Istorie și semnificație

Scrapbookingul înseamnă să păstrezi amintiri într-un album, punând fotografii, hârtiuțe și text împreună pe o pagină decorată. Diferența față de un album foto obișnuit e povestea: scrii lângă ele ce s-a întâmplat, cine a fost acolo și de ce a contat.

Pe o pagină, numită și layout, combini de obicei:

• una sau mai multe fotografii
• hârtie de fundal și decorațiuni (embellishments)
• un titlu și journaling, adică textul de lângă fotografii
• uneori obiecte păstrate de-adevăratelea, cum ar fi un bilet sau un bon

Poți lucra pe hârtie, digital pe calculator sau într-un amestec al celor două. Nu există un mod bun sau greșit.

Citește și: Ce este scrapbookingul și ce formă ți se potrivește

Scrapbookingul nu e o invenție a zilelor noastre: oamenii lipesc și scriu amintiri în cărți goale de secole. În Renaștere, învățații țineau caiete cu citate și curiozități, iar studenții îi rugau pe prieteni să scrie ceva într-un album amicorum.

În secolul al XIX-lea, albumul cu decupaje a devenit cu adevărat popular. Au apărut tipărituri ieftine, cum ar fi ziarele și imaginile colorate, iar acestea erau decupate și lipite, împreună cu scrisori, poezii și, mai târziu, fotografii.

Hobby-ul așa cum îl știm azi, cu hârtie fără acid, albume speciale și magazine dedicate, a apărut în anii ’80 ai secolului trecut în Statele Unite și apoi a ajuns și în Europa.

Citește și: Istoria scrapbook-ului, de la imagini lucioase la journal

Scrapbookingul relaxează pentru că lucrezi cu mâinile și îți ții atenția pe un singur lucru. Decupatul, aranjatul și lipitul pot funcționa ca un fel de meditație: mulți oameni își fac atunci mai puține griji și sunt mai prezenți în moment.

În plus, îți influențează starea:

• te uiți înapoi la momente frumoase, iar asta îți dă adesea un sentiment cald
• termini ceva ce poți ține în mână, și asta te face să te simți bine
• să scrii despre ce ai trăit te poate ajuta să-ți faci pace cu acele lucruri

Mulți scrapperi observă că funcționează mai ales când nu vrei să iasă perfect. Din clipa în care o pagină devine o obligație, liniștea dispare.

Citește și: De ce scrapbookingul îți poate aduce liniște și împlinire

Da, mai ales acum. Miile de fotografii din telefon le revezi rar, pe când un album stă pe masă și îl deschizi fără să te gândești.

O carte de hârtie are câteva lucruri care îi lipsesc unui ecran:

• o poți ține în mână, o poți răsfoi și o poți privi împreună cu alții
• păstrezi în ea lucruri reale, cum ar fi un bilet de intrare sau un bilețel scris de mâna cuiva
• nu depinde de o aplicație, de un cont sau de un format de fișier care peste douăzeci de ani s-ar putea să nu mai meargă

Digitalul și hârtia nici nu se exclud. Mulți scrapperi își aleg întâi digital cele mai bune fotografii și le printează doar pe acelea pentru album.

Citește și: Scrapbook, fotocarte sau album foto: ce ți se potrivește

Cei mai cunoscuți precursori sunt commonplace book-ul, albumul amicorum și albumul de poezii.

• Commonplace book: un caiet în care adunai citate, poezii, rețete și lucruri interesante de știut, ordonate pe teme.
• Album amicorum (în germană Stammbuch): o carte a prietenilor din secolul al XVI-lea, mai ales a studenților, în care prietenii și profesorii scriau o maximă, își puneau numele și uneori un desen sau un blazon.
• Albumul de poezii: versiunea de mai târziu, de acasă, cu versuri și abțibilduri lucioase.

Pe lângă acestea, în secolul al XIX-lea oamenii lipeau decupaje și imagini în albume. Din toate aceste obiceiuri a crescut scrapbookul: o carte în care aduni la un loc text, imagini și amintiri.

Citește și: De la commonplace book la poesiealbum: înaintașii scrapbookului

Da, pe mulți oameni îi poate ajuta, deși nu funcționează pentru toată lumea. Când faci un album despre cineva pe care l-ai pierdut, îți iei timp să te gândești la acea persoană, iar durerea capătă o formă cu care poți face ceva.

Scrapperii spun adesea că e ca și cum ar trece puțin pe la celălalt în vizită. În plus, rezultatul e ceva ce poți împărți cu familia, de exemplu după o înmormântare.

Câteva sfaturi:

• începe cu puțin, cu câteva fotografii care îți sunt dragi
• scrie amintirile cât sunt încă proaspete
• lasă liniștit deoparte fotografiile neclare sau dublurile
• ia o pauză când devine prea greu

Dacă durerea continuă să te copleșească, caută sprijin și la altcineva. Un album nu înlocuiește ajutorul.

Citește și: Scrapbooking în doliu și după o pierdere

Uneori e folosit ca instrument de sprijin, dar scrapbookingul în sine nu e terapie. În schimb, elementele lui, adică lucrul creativ, privitul înapoi și scrisul, sunt folosite în consiliere.

Câteva exemple:

• la persoanele vârstnice și la cele cu demență, fotografiile și albumele ajută la readucerea amintirilor și la pornirea conversațiilor
• în consilierea pentru doliu, o carte a amintirilor ajută la acceptarea pierderii
• să scrii despre ce ai trăit te poate ajuta să reduci stresul și să-ți pui în ordine sentimentele

Pentru tine poate fi pur și simplu un hobby relaxant. Dacă te confrunți cu tristețe persistentă, anxietate sau traume, e o completare frumoasă la ajutorul unui specialist, dar nu un înlocuitor.

Citește și: De ce scrapbookingul îți poate aduce liniște și împlinire

Colajul ca formă de artă este atribuit de obicei lui Georges Braque și lui Pablo Picasso, care pe la 1912 au început să lipească hârtie și alte materiale în lucrările lor cubiste. Braque a lipit tapet cu model de lemn pe un desen, iar Picasso a inclus o bucată de mușama într-o natură statică.

Dar lipitul cu hârtie e mult mai vechi. În Japonia, caligrafii lipeau cu secole mai devreme bucățele de hârtie pe suportul poeziilor lor, iar în secolul al XVIII-lea englezoaica Mary Delany a făcut sute de flori din bucățele minuscule de hârtie.

Cuvântul colaj vine din franțuzescul coller, a lipi. După cubiști, au dus tehnica mai departe, printre alții, dadaiștii, cu fotomontaje din fotografii decupate.

Citește și: Cum s-a născut colajul: de la Picasso și Braque la Hannah Höch

Lui Mark Twain i se părea lipitul atât de bătăios încât a inventat el însuși un album, pentru care a primit un brevet în 1873. Paginile aveau deja un strat de lipici uscat. Trebuia doar să-l umezești ca să lipești un decupaj, cam ca la un timbru.

Albumul s-a vândut în mai multe variante și a fost una dintre cele mai reușite idei de afaceri ale lui. Arată cât de obișnuit era în secolul al XIX-lea să păstrezi decupaje din ziare și imagini.

Pentru cine face scrapbooking azi, e mai ales o curiozitate simpatică. Lipiciul de atunci nu era fără acid, așa că asemenea albume vechi se decolorează și devin adesea friabile.

Citește și: Istoria scrapbook-ului, de la imagini lucioase la journal

Pentru că, pentru prima dată, existau multe tipărituri frumoase și ieftine de păstrat. Datorită unei noi tehnici de tipar, cromolitografia, au apărut imagini colorate, felicitări și imagini publicitare, iar acestea erau decupate și lipite în masă.

În plus, tot mai mulți oameni știau să citească, iar ziarele și revistele deveneau accesibile. Ce ți se părea frumos sau important decupai: poezii, articole, rețete.

Mai ales femeile țineau albume cu decupaje, ca un fel de jurnal în imagini. Prietenele făceau schimb de imagini și își arătau albumele una alteia. Abțibildurile lucioase care au ajuns mai târziu în albumele de poezii provin din această tradiție. Când a apărut fotografia, pozele și-au făcut treptat loc și ele.

Citește și: Istoria scrapbook-ului, de la imagini lucioase la journal

S-a întâmplat în anii ’80 ai secolului trecut, în Statele Unite. A crescut interesul pentru genealogie și istoria familiei și, în același timp, oamenii au început să-și dea seama că fotografiile din albumele obișnuite se decolorau și se deteriorau.

Firmele au început să vândă albume și hârtie sigure pentru fotografii, împreună cu explicații despre cum faci o pagină frumoasă. Au apărut ateliere, magazine de scrapbooking, reviste și întâlniri la care oamenii lucrau împreună la albumele lor.

Din anii ’90, hobby-ul s-a răspândit în Europa, inclusiv în Țările de Jos și în Belgia. Mai târziu s-au adăugat scrapbookingul digital, rețelele sociale și forme noi, precum junk journalurile.

Citește și: Istoria scrapbook-ului, de la imagini lucioase la journal

Nu, dar s-a schimbat. Perioada de vârf, cu magazine mari de scrapbooking în fiecare oraș, a trecut și, în același timp, au apărut forme noi: junk journaluri, pocket scrapbooking, jurnale de călătorie și scrapbooking digital sau hibrid.

Ce rămâne e nevoia de a păstra amintirile în ceva ce poți răsfoi. Tocmai pentru că fotografiile stau acum mai ales în telefoane, mulți oameni redescoperă lipitul.

Și la fiecare om în parte vine în valuri. Mulți scrapperi au perioade în care nu fac nimic ani la rând și apoi se apucă din nou, adesea într-un alt stil sau într-un format mai mic decât înainte. Asta face parte din joc.

Asta hotărăști tu, iar cei mai mulți scrapperi fac câte puțin din amândouă. Un grup mare sunt mai ales memory keepers: fotografiile și povestea sunt pe primul loc, iar decorațiunile doar le pun în valoare.

Alții fac scrapbooking mai ales de dragul creației. Lucrează cu vopsea, ștampile și straturi și uneori nici nu folosesc fotografii proprii. Asta e foarte aproape de art journaling.

O întrebare utilă pe care ți-o poți pune: vreau ca cineva să înțeleagă asta peste treizeci de ani? Atunci numele, datele și câteva propoziții de text contează mai mult decât încă un strat de decorațiuni. Dacă îți pasă de plăcerea de azi, poate fi la fel de bine pur creativ.

Citește și: Art journaling: cum să începi

Nu, de mult timp e și o activitate în care stai bine în companie. Încă din secolul al XIX-lea, prietenele își arătau albumele una alteia și făceau schimb de imagini.

Azi poți face scrapbooking împreună cu alții în mai multe feluri:

• la un crop: o după-amiază, o seară sau un weekend în care scrapperii lucrează împreună la pagini, fiecare cu materialele lui
• acasă, cu câteva prietene sau cu copiii ori nepoții
• într-un club sau la un atelier
• online, împărtășind ce faci și participând la provocări

Lucrul împreună aduce adesea idei noi și termini mai multe decât singur. Pentru un album despre familie e și practic ca alții să poată completa nume și povești.

Citește și: Scrapbooking împreună: crop-uri și după-amiezi de scrap

Un commonplace book este un caiet în care aduni tot ce ți se pare că merită: citate, poezii, maxime, rețete, scrisori și curiozități. A fost popular mai ales începând cu Renașterea, printre învățați, studenți și scriitori.

Diferența față de un jurnal: un jurnal urmează zilele și vorbește despre ce simți, pe când un commonplace book e ordonat pe teme și făcut ca să găsești ușor lucrurile mai târziu. Adesea avea cuvinte-cheie și un index.

Este considerat unul dintre precursorii scrapbookului și ai journalului modern. Cine ține azi un carnețel cu citate preferate sau un bullet journal cu liste de colecții face, de fapt, același lucru.

Citește și: De la commonplace book la poesiealbum: înaintașii scrapbookului

Nu există un cuvânt neerlandez consacrat; cei mai mulți spun pur și simplu scrapbooken sau scrappen. Cuvântul mai vechi plakboek e cel mai apropiat, dar el te duce mai degrabă cu gândul la un caiet cu decupaje din ziare sau cu imagini.

Scrapbook vine din englezescul scrap, o bucățică sau un rest, și book. Deci, la propriu, e o carte cu decupaje.

Și alte limbi au preluat cuvântul englezesc. Termenii de specialitate precum layout, journaling și embellishments se folosesc de obicei și în neerlandeză în engleză.

Citește și: Termeni de scrapbooking explicați, de la brads la vellum

Diferența stă în material și în adâncime.

• Papier collé: o lucrare făcută doar din hârtie lipită. Termenul vine din lucrările lui Braque și Picasso de pe la 1912.
• Colaj: noțiunea mai largă, cu hârtie, dar și cu alte materiale, cum ar fi textile, fotografii, vopsea sau desene. De obicei rămâne plat.
• Asamblaj: varianta tridimensională, în care se îmbină obiecte reale, cum ar fi nasturi, lemn sau metal.

Într-un scrapbook sau journal le întâlnești pe toate trei. O pagină doar cu straturi de hârtie e un papier collé, cu fotografii și textile adăugate e un colaj, iar din clipa în care lipești obiecte groase, te îndrepți spre asamblaj.

Citește și: Cum s-a născut colajul: de la Picasso și Braque la Hannah Höch

Nu. Imaginea asta vine mai ales de la industria care, din anii ’80, vinde albume, hârtie și decorațiuni, dar, în esență, ai nevoie doar de fotografii, hârtie, lipici, o foarfecă și un pix.

Pe vremuri, oamenii lipeau pur și simplu ce aveau: decupaje din ziare, felicitări, imagini și scrisori. Asta funcționează și azi. Un junk journal e chiar construit în întregime din lucruri pe care altfel le-ai arunca.

Mulți scrapperi cu experiență te avertizează să nu te lași presat să faci totul „ca la carte” cu cele mai noi materiale. Contează povestea ta, nu colecția. Totuși, e o idee bună să folosești pentru fotografii hârtie fără acid și un lipici sigur pentru fotografii, ca albumul să reziste mult timp.

Citește și: Scrapbooking cu buget mic

Adesea da, chiar dacă par dezordonate. Un album vechi cu decupaje arată ce era important pentru cineva, ce imagini erau la modă și cum arăta viața de zi cu zi. Rar găsești asta notat altundeva în felul ăsta.

Totuși, multe albume se pierd, pentru că nu e nimeni care să le vrea sau pentru că sunt incomod de mari și friabile.

Ce poți face:

• lasă albumul întreg și nu scoate nimic din el
• păstrează-l la întuneric, într-un loc uscat, nu în pod sau în pivniță
• scanează sau fotografiază paginile, ca familia să-l poată vedea fără să-l deterioreze
• notează ce știi despre cel care l-a făcut

Uneori, o arhivă regională sau o instituție de patrimoniu e interesată.

Citește și: Cum faci un album de familie cu fotografii și documente vechi

O explicație des întâlnită e că păstrarea lucrurilor îți dă un sprijin. În perioade de război, boală sau teamă, oamenii țin mai des jurnale și albume cu decupaje, pentru că așa pun ordine în ceva ce altfel nu stă în puterea lor.

Scrapbookingul ajută în câteva feluri:

• îți îndrepți atenția spre ceva mic și ușor de cuprins
• te uiți la ce a fost bine și la ce a rămas
• notezi ce se întâmplă, și pentru mai târziu

Nu e o regulă, dar poate te recunoști: într-o perioadă aglomerată sau grea, o oră de decupat și lipit îți poate aduce multă liniște. Nu trebuie să iasă ceva frumos, contează să faci.

Citește și: De ce scrapbookingul îți poate aduce liniște și împlinire